Caută pe blog

marți, 23 februarie 2010

Păreri de rău...



Îmi pare rău că nu știu nimic.
Îmi pare rău că tac.
Îmi pare rău că nu vă suport pe toți.
Îmi pare rău că-mi place răzbunarea.
Îmi pare rău că nu pot să te iert.
Îmi pare rău că nu mai sunt puternică.

Îmi pare rău că vreau să te ucid.
Îmi pare rău că ai făcut-o tu primul.

luni, 22 februarie 2010

Noi

Când o să fiu eu mare, o să fiu fericită cam așa:



O să am cel mai deștept bărbat dac și cel mai genial bebe (pe care o să-l cheme Zamolxis). O să trăim singuri în căsuța noastră din munți, departe de lumea asta. O să ne iubim cel mai mult și cel mai frumos!
Da... o să fim fericiți într-o zi.

*asta îmi place să cred.

joi, 11 februarie 2010

Romanță negativă

N-a fost nimic din ce-a putut să fie,
Și ce-a putut să fie s-a sfârșit...
N-a fost decât o scurtă nebunie
Ce-a-nsângerat o lamă, lucioasă, de cuțit!...
N-am fost decât doi călători cu trenul,
Ce ne-am urcat în tren fără tichete
Și fără nici un alt bagaj decât refrenul
Semnalului de-alarmă din perete!...
Dar n-am putut călători-mpreună...
Și fiecare-am coborât în cate-o gară,
Ca două veverițe-nspăimântate de furtună —
Furtuna primei noastre nopți de primăvară!

Și-atâta tot!... Din ce-a putut să fie,
N-a fost decât un searbăd început
De simplu “fapt divers”, ce nu se știe
În care timp și-n care loc s-a petrecut!... - [I. Minulescu]

marți, 9 februarie 2010

Fanilor "Femili gai"

Unele dintre cele mai amuzante faze de-a lungul primelor 8 sezoane. ”Remember that novel you've been working on...?”



1. Expozițiune


2. Intrigă



3. Desfășurarea acțiunii și punctul culminant


4. Deznodământ



Trebuie să recunosc că fazele cu romanul lui Brian sunt cele mai tari. Și nu pot să nu aduc în discuție fascinația mea pentru Stewie. Personajul ăsta este absolut genial! Poate chiar cel mai genial personaj existent (Cartman nu se ia în calcul). E malefic și extrem de amuzant...dar cam gay în ultima vreme. Așa că o să expun, într-un mod simplist, teoria unui om de-al meu în ceea ce privește partea mai puțin straight a lui Stewie: Seth MacFarlane a considerat că acest personaj ar reprezenta geniul malefic perfect și ar putea fi luat ca exemplu (că americanii sunt proști si fac tot ce văd la TV) și ce s-a gândit el?! ... „Bă... ia să-i găsesc eu un defect care să-l transforme treptat într-un exemplu nedemn de urmat. Ce urăsc oamenii cel mai mult?? Homosexualii!!”.

Gândul că Stewie ar fi gay doar pentru a nu mai fi adorat și venerat de oameni tâmpiți, mă consolează, de-aia prefer să consider varianta asta ca fiind cea corectă.

luni, 8 februarie 2010

Pentru daci


-Rugă- de Pavel Coruţ



”Voi, geţi, bãrbaţi din neam cu mine,

Ce mi-aţi lãsat Credinţa-n Ceruri,

Ce m-aţi trecut de rãu şi bine,

Scãldat în sfinte adevăruri,


Spre voi întind smerita mânã,

Cerşind nu aur, ci povaţã,

Un strop din harul strâns la stânã,

O lege nouã pentru viaţã.


Suntem la cumpãnã de vremuri,

Bãtuţi de vânturi otrãvite,

Ne-nvãluie strãine fumuri,

Cu miros dulce, de ispite…


Ni-s paşii tot mai şovãielnici,

Ne ţinem încã drepţi o samã,

Dar multi s-au închinat nemernici,

Uitând de Ţarã şi de Mamã.


Vã chem acum, ca niciodatã,

Alãturea de Neam si Ţarã,

În Legea noastrã cea uitatã,

Sã depãşim a Sorţii scarã.


O, tu, Zamolxe, Ceresc Tatã,

Priveşte-ţi Neamul şi Te-ndurã,

Odatã doar, numai odatã,

Ne dã un semn şi o măsurã!”


L-am cunoscut pe nenea ăsta și e chiar foarte tare! Are niște idei interesante despre viață și înainte de toate crede în daci. Ar fi un foarte bun „Lup”... ^_^

Oh, how I wish...



I-auzi: I wish for this night-time to last for a lifetime...

O bucățică de fericire



Tu îmi spui : „Cunoști… Nimicul.”

Dar nu te cred, refuz să aud. Ei știu că tu ești totul, eu știu că vrei, tu știi că sper…





Asculta mai multe audio Muzica

Imaginea de sine


Cum mă văd ceilalți...













...Și cum mă văd eu.

Negru sentiment...

Ar fi fost frumoasă viața alături de el. Dacă aș fi putut să aleg ceea ce vreau în viața asta, l-aș fi luat de-o mânuță, l-aș fi aruncat într-un tren și aș fi fugit cu el în lume. Nu m-aș fi uitat înapoi nici măcar o clipă! Dar se pare că încep să realizez că viața nu e dreaptă, că nu totul depinde de mine, că fericirea nu e pentru toată lumea și că, în final, iubirea e un sentiment negativ. Ori pentru că se trasformă în obișnuință după o vreme, ori pentru că apare altcineva sau pur și simplu nu ai parte de acest sentiment, tot acolo se ajunge. Iubirea e rea, provoacă suferință în final.

Oare cum e să stai toată viața să te gândești cât de fericit ai fi putut fi cu persoana pe care încă o iubești? Oare cum e să stai lângă omul care odinioară îți spunea cât e de îndrăgostit e de tine și să simți că, efectiv, îl plictisești? Oare cum e să îți spună că iubește pe altcineva? Oare cum e să nu știi ce inseamnă să iubești? Eu știu cum e. Le-am experimentat pe toate și nu sunt absolut deloc plăcute. Dacă ar fi să aleg una dintre suferințele provocate de iubire, ca fiind cea mai „ușoară”, aș prefera să nu fi aflat niciodată ce înseamnă „a iubi”. Dar din păcate e mult prea târziu pentru varianta asta, așa că o să încerc să merg mai departe, să văd ce mă mai așteaptă. Și nu mă arunc la enumerarea variantelor existente momentan, care denotă un pesimism crud, pentru că după mintea mea necoaptă de sfârșit de adolescență, ar fi chiar pueril s-o fac.

Însă gândindu-mă la aspectele pozitive (care există ele, dar într-o foarte mică măsură), pot să spun că am mai învățat câte ceva. Într-adevăr, am aflat și lucruri pe care nu aveam nevoie să le știu... cum ar fi că: omul nu vrea decât ceea ce știe că nu poate avea niciodată. Și aș putea să spun că acesta este cel mai trist aspect al vieții. Sper doar să mă înșel, cred în excepții...

Bine-am revenit!

După cum se observă cu ochiul liber, n-am mai postat nimic de vreo… câteva luni, 14 mai exact. Și acum urmează scuze și justificări, evident: deci, n-am mai postat nimic pentru că mi-a fost lene sau pentru că am avut altceva mai bun de făcut.

În fine, ăsta încercă să fie un mesaj de revenire, scurt și la obiect, care bănuiesc că, din punct de vedere psihanalitic, ar fi rezultatul refulării unor eșecuri pe toate planurile vieții la momentul actual (de observat influența majoră a psihologiei O_o ).