Scriind despre biografia lui Picasso, am concluzionat un lucru chiar drăguț despre el... Citez din lucrarea mea: „Picasso se considera un om lipsit de un stil propriu, din cauza faptului că nu putea fi devotat unui singur stil, în artă. Sunt de acord cu această afirmație, extrapolând-o la viața sa personală; el nu putea fi devotat unei singure femei, dovadă stând faptul că a trăit mai multe iubiri de-a lungul vieții, și că a rănit toate femeile din viața sa prin infidelitate. Aici se observă o caracteristică a geniului, după definirea clasică a termenului, el nu găsește stabilitate în nimic, de la artă, la iubire.” Omul s-a îndrăgostit de vreo 7 ori. Problema lui e că nu era în stare să renunțe la relația precedentă, când se implica în cea nouă. Din punctul ăsta de vedere, era o curvă de om.
Și am ajuns eu la concluzia că există un mic Picasso în fiecare dintre noi; toți suntem capabili să iubim din nou, la nesfârșit. Pentru că oamenii sunt diferiți, pentru că relațiile dintre oameni sunt unice și irepetabile. Când iubești din nou, iubești mai frumos.
Niciodată nu te gândești că totul ți se va întoarce la un moment dat, fie că e de bine, fie că e de rău. Iei lucrurile ca atare și acționezi cum consideri că e corect, față de tine, în situația respectivă.
Dar plăcut mai e atunci când îți dai seama că nu ai suferit degeaba, când realizezi câte lucruri ai învățat din experiențele negative și în final, cât de mult suferă cel ce ți-a provocat suferință. Pentru tine, caracter răzbunător, partea tristă e că te încearcă un sentiment de milă, de compasiune. Însă oricum nu se compară cu satisfacția pe care o ai când observi că „legea compensației” chiar funcționează (de orice ordin ar fi ea) în sensul în care echilibrează, corectează și te face egal cu celălalt în fața naturii, societății, moralei, în fața ta.
Treaba asta nu depinde de acțiunea ta directă, de aceea, dacă ești mult prea răzbunător, nu-ți iese. Nu-ți iese nimic, pentru că te bagi peste desfășurarea lentă a acestui proces și-l forțezi aiurea, pentru că nu mai ai răbdare. S-ar putea să fii dezamăgit. În cazul în care ești o persoană rezonabilă, și nu suferi de exces de sadism, lași „natura” să muncească pentru tine. Rezultat favorabil ție, garantat.
Însă, din punctul meu de vedere, la urma urmei, tot tu ești cel care echilibrează lucrurile. Partea frumoasă e că nu o faci conștient.
„Dacă nu-ți ajung banii, îți mai rămân.”
„Dacă n-ai un bărbat, mai bine ai 2!”
„Dacă ai fost bătută de o tipă, ești curvă.”
„Dacă n-ai un veteran, să-ți cumperi!”
„Dacă mai bine de 3 oameni îți zic că ești prost, așa-i.”
