In This Mood

Pentru că vă place

Am ajuns la concluzia că părerea mea despre Mircea Badea era preconcepută...e mai cretin decât credeam.



Îl rugăm insistent pe acest respectabil domn, mircea badea (DOOM 2 zice că pot să scriu cu litere mici pentru efect stilistic), să-și vadă de treaba lui și să mai citească câte o carte din domeniile despre care vorbește cu atâta nonșalanță.
Îi mulțumim pentru înțelegere.

Ca...trenul

Mi-e dor de iubire
Mi-e frică de voi
Și fug încontinuu
De „noi”.

Cred că e timpul să plec. Mi-e dor de mine. Dar nu știu unde să mă caut. O să încep să bâjbâi prin întuneric centimetru cu centimetru. Sper să mă găsesc pe undeva... și sper că nu m-am schimbat prea mult. Sper să mă recunosc după atâta vreme.

Jesus is a friend of mine!

Pe 3 iunie, cel mai în viață bar din Iași, adică Hand (aka Mânuța), a făcut 3 ani. Nu aveai voie să calci în bar necostumat. Trebuia să te îmbraci în ceva diferit de ceea ce ești tu. Totuși cred că fiecare a tins să se costumeze în ceva ce îi place și are impresia că-l reprezintă, asta în cazul în care chiar a dat importanță acestei seri.
Ai mei au arătat cam așa:



Jesus (Dani, sau ...fratele meu negru) vs. Fratele meu alb (immortal bastards!)


Hitler, Vampiria și...eu, dead woman walking care mereu par a fi din alt peisaj.



Come to the dark side, we've got beer, cracknels and Jesus.

Copacii fără pădure

În povestea copacilor goi
scârțâind într-o singură ușă,
este vorba de noi amândoi,
este vorba de foc și cenușă.

Doi copaci fără frunze pe drum,
după cum îi privește înaltul.
Doi copaci prin sărutul de scrum
aplecându-se unul spre altul.

Nu mai suntem decât doi copaci.
Vor veni tăietori să ne tundă,
vor lua crengi toți copiii săraci

pentru flacăra lor muribundă.

Și chiar dacă mă vei mai iubi
peste crivățul iernii ce vine
fără brațe cu ochii pustii
n-am să am ce întinde spre tine.

Spune-mi, pădure cu frunza rară,
unde-i iubirea de astă vară?
Nu știe iarna să se îndure
de noi, copacii fără pădure.




E trist să vezi/să simți cum sentimentele se pierd. E trist când realizezi că s-a terminat o poveste frumoasă. E regretabil. E nostalgie. E amintire și atât.

O piesă cu totul genială

Cei de la Negură Bunget au scos două albume anul ăsta. Se pare că încep să cânte din ce în ce mai bine. Mult folclor, mult black metal și mulți daci.
Una dintre cele mai frumoase piese este „Pămînt”, piesă la care am avut orgasm auditiv la concert.

Analiza concepției despre natura umană în cazul lui Picasso

Scriind despre biografia lui Picasso, am concluzionat un lucru chiar drăguț despre el... Citez din lucrarea mea: „Picasso se considera un om lipsit de un stil propriu, din cauza faptului că nu putea fi devotat unui singur stil, în artă. Sunt de acord cu această afirmație, extrapolând-o la viața sa personală; el nu putea fi devotat unei singure femei, dovadă stând faptul că a trăit mai multe iubiri de-a lungul vieții, și că a rănit toate femeile din viața sa prin infidelitate. Aici se observă o caracteristică a geniului, după definirea clasică a termenului, el nu găsește stabilitate în nimic, de la artă, la iubire.” Omul s-a îndrăgostit de vreo 7 ori. Problema lui e că nu era în stare să renunțe la relația precedentă, când se implica în cea nouă. Din punctul ăsta de vedere, era o curvă de om.

Și am ajuns eu la concluzia că există un mic Picasso în fiecare dintre noi; toți suntem capabili să iubim din nou, la nesfârșit. Pentru că oamenii sunt diferiți, pentru că relațiile dintre oameni sunt unice și irepetabile. Când iubești din nou, iubești mai frumos.